CAPITOLUL 1: MORFOLOGIA ANALITICÃ NUMERICÃ
(continuare)
1.2. Reprezentări ale obiectului arheologic (desenul și fotografia de
obiect) - continuare
p. 23
1.2.2. Utilizarea
fotografiilor de obiect
Este un fapt de neocolit că o mare parte a materialului
ceramic este publicat fotografic, unele situri importante fiind ilustrate
exclusiv în acest fel[39]. Ar fi interesant
de știut, deci, dacă fotografiile pot deveni obiect al măsurătorilor și în ce
condiții.
Conturul imaginii fotografice poate fi adus la
"regula frontalității" foarte simplu, aparent, decupând elipsele
diametrelor extreme (Planșa III, figura 9).
Reprezintă această imagine un martor de încredere?
Figura 10 prezintă schematic deformările produse unui
diametru funcție de distanța de fotografiere. Este lesne de înțeles că
deformările produse de o distanță prea mică sunt nu numai grosolane, dar și
inegale, fiindcă diametrele unui recipient pot fi foarte diferite (iar distanța
focală cvasi-egală). O oală cu diametrul maxim de 30 de cm. ar trebui fotografiată
de la minim 150 de centimetri. Ceea ce rareori se întâmplă. Obiectivele
superangulare, cu care în general sunt dotați arheologii - fiind adecvate la
câmp - sunt contraindicate în laborator.
De exemplu, un obiectiv de 2,4/35 permite încadrarea unui vas cu înălțimea de
45 de cm. și cu diametrul de 30 de cm. de la numai 70 de cm, adică de la
jumătatea distanței minime admisibile! Este deci preferabil să folosim - chiar
dacă pare paradoxal - superangularul la câmp și teleobiectivul în laborator, în
acest ultim caz cu o lumină bilaterală puternică și egală, prea puțin
artistică, dar "sinceră".
La concluzii similare conduce fig. 11, care studiază deformările pe
verticală. Unghiuri egale în câmpul optic decupează segmente real inegale, și
invers, segmentele real egale par din ce în ce mai mici spre periferia
imaginii. Remediul este același: o distanță focală mai mare.
Aceeași figură (11)
sugerează limitele până la care fenomenul poate fi tolerat. Desigur că ar fi
greu de acceptat pentru măsurători deformări marginale mai mari de 10%, adică
un unghi periferic de peste 20o. Personal, am aplicat
limita R':R <1/5, în care R este raza iar R' este proiecția ei pe verticală (fig. 9). Raportul de mai sus este
echivalentul unui unghi critic de 18o. În concluzie, imaginea
"fotografică" de la fig. 9 nu ar fi utilizabilă, decât cu condiția
unor calcule suplimentare de corecție.
În limitele precizate, fotografia poate fi un martor
arheologic credibil. Lotul ceramic relativ mare publicat de Borkovski în 1940
mi-a permis compararea mediilor obținute de la 17 profile întregi (fără
diametre, din păcate) cu mediile a 30 de contururi fotografice, diferențele
minimale confirmând validitatea măsurătorilor[40].
Aș pune punct problemei spunând chiar că, în condițiile
recomandărilor de mai sus (la care adaug scara grafică) și a ameliorării
tipăririi, fotografiile sunt preferabile desenului, cel puțin pentru recipiente
întregi.
MAI DEPARTE - § 1.3. (metode de prelucrare a
informației)
[39] E. g. RĂDULESCU & 1967. Mult mai grav, din punctul de
vedere al acestei lucrări, este faptul că cele câteva vase publicate din
necropola de la Sărata Monteoru sunt prezentate fotografic, și încă în execuții
discutabile (NESTOR & 1959, 1959 a, 1961)
[40] TEODOR E. 1996, tabelul de la figura 10 a, cele trei rânduri Praga; a se
confrunta rândul primare (lot fotografic) cu rândul lot desen.